Mama face rost de niște portocale prin nu știu ce combinație – cred că de la un aviator din blocul de vis-a vis. Vine pe la noi prietena mea, vecina de la parter, cu mama ei. Eu mă duc bucuroasă la ea – vrei o portocală? Mama ei intervine repede și spune – e un măr, ia puțin măr. Îi șoptește mamei la ureche – îi spun că e măr, că altfel o să mai ceară și n-avem de unde.

V-ați prins că e o poveste din perioada comunistă. Și mi-am amintit de ea după ce l-am ascultat pe Liviu Dragnea care spune că vrea să facă o lege ca cei care vorbesc ce nu-i place lui să audă să fie sancționați. Să li se facă o lege specială. Legea defăimării. Un subaltern de-al lui merge chiar până la amenințarea ca omul să fie scos din țară. Dar e legea călușului în gură. Păi noi avem acum portocale la dispoziție datorită libertății de exprimare. Ne uităm la ele în galatar, sunt la discreție, le întoarcem pe toate părțile, le aruncăm în scarbă, că sunt batute, ne strâmbăm că-s acre când ajungem acasă și zicem – ei lasă, că poate le facem suc. Vremea când nu exista libertatea de exprimare, când șușoteam cu frică pe la colțuri nu împotriva partidului și a lui Ceaușescu, ci doar că nu găsim de mâncare, s-a dus. Pentru libertatea de exprimare s-a bătut lumea, iar acum România a progresat. Cât a putut ea. Doar datorită libertății de exprimare poți să te duci acum la magazin, dacă ai chef să mănânci o portocală, și să o iei din galatar, să o alegi din zeci de kilograme și să chibițezi că-i scumpă sau că-i acră. Că acum ai de unde.