Mărturisesc faptul că asta m-a convins la particip la prezentarea de modă – am fost curioasă să văd cum înțeleg designerii noștri să transpună geniul sau să își arate admirația față de marele nostru creator. M-am gândit că va fi interesant să văd dacă vor căuta să esențalizeze ținutele, să le aducă back to bases sau să folosească din elementele definitorii ale artei lui Brancuși în modele sau în țesături.
Evenimentul a avut loc cu ocazia centenarului. Sau – mi-a plăcut cum a zis Alin Gălățescu, organizatorul evenimentului – secolul românesc nu centenarul populist.
Pentru o idee de cum s-a văzut evenimentul – în hol multă lume, îmbrăcată smart casual, ca după seviciu sau în ținută cocktail, bun prilej de socializare și networking. O zonă cu degustare de viin, alta de cafea și încă una cu produse de make up. În sală, lumea aștepta. Evenimentul a început cu vreo 40 de minute întârziere, dar cei care au mai fost la prezentări de felul acesta spun că așa se întâmplă de obicei. Miros de tămâie orientală – adică de tămâie îmbogățită cu arome de portocală și mosc și o combinație muzicală de remixuri de la Lume, lume, soro lume la Bun e vinul ghiurghiuliu, muzică portugheză, spaniolă și engleză.
Au prezentat :
Agnes Toma / Simona Semen – incaltaminte TEZYO by Otter Distribution / Marie Ollie by Don Arthur / Aleha Toncea / Studio Cabal by Diana Dianu – incaltaminte: Meke, accesorii: TriaAlfa / Iza van Dee / Lia Avram by Anemona Stanchi / NO’HAI by Andreea Ciortea si Raluca Elena Cosareanu / Mimi Chipailă / Maressia by Alina Marica / R’Ias Couture by Crina Moldovan / Aida Lorena Atelier / Cristina Lazar / Sandra Suciu Chira / Isabelle Vijiac / Andreea Micle.